- Fondator
Andrei - Adrian Georgescu
Într-un peisaj juridic tot mai complicat, Adrian s-a impus ca un expert de renume în dreptul penal al afacerilor din România, având la activ o carieră de succes ce se întinde pe parcursul a peste 30 de ani. Cu o abordare bazată pe onestitate și etică desăvârșită, este recunoscut drept unul dintre cei mai buni avocați penaliști din România, care se dedică în întregime apărării clienților săi, fie că sunt persoane fizice cu funcții de autoritate în stat, fie companii din diverse domenii.
Adrian este specializat în gestionarea dosarelor complexe din toate sub-ariile dreptului penal, cu precădere cele economice, de corupție și de serviciu, care necesită o înțelegere nu doar a legislației, ci și a dinamicii comerciale și politice. De asemenea, el a parcurs toate treptele magistraturii, având calitatea de judecător, ajungând până la funcția de judecător de curte de apel. Această experiență unică în cadrul sistemului judiciar îi oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care sunt evaluate cazurile în instanță, permițându-i să dezvolte strategii de apărare eficiente.
Reputația sa are la bază gestionarea cu succes a unor dosare de mare anvergură în fața instanțelor de toate nivelurile, de la judecătorii locale până la Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională. Exercitarea profesiei de avocat în cauze instrumentate de secții de elită ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum DNA și DIICOT, precum și de Parchetul European (EPPO), au contribuit semnificativ la dobândirea know-how-ului pe care se bazează fiecare strategie de apărare pe care o construiește meticulos.
